Acţiune de plantare de copaci din Parcul Vest Ploieşti susținută de Ministerul Mediului

Una dintre cele mai importante acțiuni de plantare, iniţiată de OMV Petrom şi susţinută de Ministerul Mediului, va avea loc mâine în Parcul Municipal Ploieşti Vest.
Proiectul de mâine urmăreşte îmbunătăţirea aspectului general al Parcului Vest, constând în adăugarea de material dendrologic(acolo unde este necasar) şi plantarea a peste 1500 de arbori, potrivit republikanews.ro.
Acţiunea se va realiza pe trei zone:
1 -Zona de Est – zonă neamenajată a parcului în vecinătatea reţelelor CET Brazi pentru unde se vor planta cei mai mulţi puieţi din specia frasin;
2-Zona de Sud a parcului  în vecinătatea terenurilor de de fotbal - zonă pentru care se propun plantări de mesteacăn şi arțar;
3-Zona acces principal în parc, unde de vor înlocui 30 de salcâmi care s-au uscat.
Reabilitarea Parcului Vest constituie, alături de realizarea de perdele verzi de-a lungul centurilor, obiective ale Parteneriatului pe care Ministerul Mediului îl va încheia cu toate rafinăriile din Ploiesti, Unilever şi alti agenţi economici precum şi cu primăriile din Ploiesti şi Brazi, pentru cresterea calităţii aerului.
Decizia a fost luată în urma întrunirii Grupului de lucru pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în municipiul Ploiesti, din 15 martie a.c., care a avut loc la sediul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, prezidată de viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului.
Sustinerea financiară a proiectului ce face obiectul parteneriatului vine în completarea măsurilor pe care agenţii economici sunt obligaţi să le aplice prin autorizaţiile de mediu în scopul diminuării poluarii aerului (modernizări, monitorizare proprie, ajustarea procesului de producţie în funcţie de condiţiile meteo etc.), precizează republikanews.ro.
Foto cu caracter ilustrativ.

Image
Image
Image
Image