ALEGERI PREZIDENȚIALE - TURUL 2. La nivelul județului Prahova au fost înregistrate, pentru scrutinul de astăzi, 1.878 de solicitări pentru urna mobilă, de la persoane fizice, dar și în penitenciare și spitale.
Numai în municipiul Ploiești au fost înregistrate 298 de cereri pentru urna mobilă. 27 dintre acestea au venit de la persoane fizice, iar alte 271 de la Penitenciarul Ploiești, din partea deținuților care încă au drept de vot și doresc să și-l exercite astăzi.
Alte 592 de cereri pentru urna mobilă au venit de la penitenciarul de Femei Târgșoru Nou.
ALEGERI PREZIDENȚIALE - TURUL 2. Peste 1,1 milioane de români au trecut pe la urne până duminică, la ora 8.00
De asemenea, sute de pacienți aflați în spitalele din Ploiești și din județ așteaptă urna mobilă, pentru a putea vota la scrutinul din 18 mai, pentru alegerea președintelui României. Solicitări au fost transmise de la:
- Spitalul de Psihiatrie Voila - 184 cereri urnă mobilă
- Spitalul Municipal Ploiești - 92 cereri urnă mobilă
- Spitalul Județean de Urgență - Secția Pneumologie - 16 cereri urnă mobilă
- Spitalul Județean de Urgență - Boldescu - 62 cereri
- Spitalul Județean de Urgență - secția Boli Infecțioase - 12 cereri
- Spitalul General CF Ploiești - 65 cereri urnă mobilă
- Spitalul Județean de Urgență NORD - 116 cereri urnă mobilă
- Spitalul Județean de Urgență - Buna Vestire - 36 cereri urnă mobilă
- Spitalul Județean de Urgență - secția Obstretică și Ginecologie - 26 cereri urnă mobilă


