Avertizarea meteo vizează toate regiunile, mai puțin Dobrogea și Lunca Dunării. În rest, începând din această după-amiază, vor fi semnalate averse care pot ajunge și la 80 l/mp.
Un cod galben intră în vigoare la ora 15.00, până sâmbătă, la ora 18.00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei. În aceste regiuni vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55...65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
Prognoza meteo arată că astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului, avertizează ANM.
Județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava se vor afla sub cod portocaliu de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, la ora 15.00. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp.
VIDEO 🎦 Ministrul Transporturilor, anunț despre Autostrada Moldovei. Până la finalul anului se va circula pe A7, între Ploiești și Focșani
Sursa foto: depositphotos.com