Alimentarea cu apă va fi oprită marţi în Ploieşti, pentru lucrări. Vezi zonele!

Alimentarea cu apă va fi oprită marţi în Ploieşti, pentru lucrări. Vezi zonele!

Apa Nova Ploieşti a anunţat că opreşte marţi alimentarea cu apă pe mai multe străzi din sudul municipiului, pentru lucrări la reţea. Operatorul anunţă că va pune la dispoziţie cisterne cu apă. Intervenţia ar urma să dureze aproximativ şase ore.

"Apa Nova Ploiești efectuează în data de 23.08.2022, intervalul orar 08:30 - 14:30, lucrări de modernizare a rețelei publice de alimentare cu apă potabilă", a anunţat operatorul, într-un comunicat de presă transmis luni.

Apă oprită, pentru lucrări, în sudul municipiului

"Pentru această lucrare, este necesară întreruperea furnizării apei potabile pe străzile B.P. Hașdeu, Nicolae Iorga, 13 Decembrie, Libelulei, Milcov, Călmățui, Ardealului, Teleajen, Bârsei, Jianu - blocurile J1 - J7 și Democrației - blocurile G3 și G4", mai anunţă Apa Nova.

Pe perioada sistării furnizării apei, Apa Nova Ploiești pune la dispoziția clienților cisterne mobile cu apă potabilă, amplasate în străzile Jianu - parcarea blocurilor J1-J7, 13 Decembrie / Milcov și Nicolae Iorga / B. P. Hașdeu - lângă sediul ITM.

"Echipele operaționale sunt în teren pentru a răspunde punctual unor eventuale sesizări, lucrând dedicat în încercarea de a reduce la minimum intervalul de timp destinat lucrărilor", se încheie comunicatul transmis de operatorul sistemului de alimentare cu apă potabilă din Ploieşti.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!