Potrivit meteorologilor, de joi până sâmbătă seară temperaturile vor fi scăzute, va ploua, iar la munte va ninge. Zone din jumătatea de sud a ţării se vor afla în acest interval sub avertizări de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. La munte, la peste1500 de metri altitudine, stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 - 40 de centimetri.
ANM anunţă, pentru intervalul 2 octombrie, ora 10 – 4 octombrie, ora 20, vreme deosebit de rece, ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1500 m.
”Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 7 şi 17 grade şi minime între 0 şi 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. Din dimineaţa zilei de joi (2 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga ţară. Se vor acumula cantităţi importante de apă, de 25...50 l/mp, iar în regiunile sudice de peste 70...90 l/mp. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit şi se va depune strat de zăpadă. Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte şi izolat în rest, cu viteze, în general, de 45...55 km/h, iar în Muntenia şi Dobrogea de peste 60...70 km/h„, transmit meteorologii.
O avertizare cod galben visează perioada 2 octombrie, ora 10 – 3 octombrie, ora 10, când sunt anunţate ploi însemnate cantitativ în vestul Munteniei şi sudul Banatului. Cantităţile de apă vor fi de 25...35 l/mp şi local de 40...50 l/mp.
Pentru același interval ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ploi pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj , unde se vor acumula cantităţi de apă de 50...70 l/mp.
Pentru intervalul 2 octombrie, ora 10 – 3 octombrie, ora 10 a fost emisă şi o avertizare cod galben de vânt în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei şi în sudul Moldovei, unde vor fiu înregistrate cu viteze de 50...70 km/h.
Conform ANM, va fi în vigoare o avertizre cod portocaliu, fiind semnalate intensificări puternice ale vântului n judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Ilfov, în municipiul Bucureşti şi în zona de litoral a judeţului Constanţa, unde vântul va avea intensificări puternice şi susţinute cu rafale de 70...85 km/h.
Sursă foto ilustrativ, https://www.sursadevest.ro/