Anunţată la începutul anului, aplicaţia de promovare a judeţului Prahova este gata şi a fost publicată în App Store şi Google Play. Lansarea oficială ar urma să aibă loc în luna noiembrie, cel mai probabil cu ocazia Târgului Naţional de Turism, însă aplicaţia poate fi descărcată gratuit încă de pe acum, atât pentru iOS cât şi pentru Android.
Aplicaţia a fost realizată la comanda Consiliului Judeţean şi conţine informaţii despre principalele puncte de atracţie pentru turişti din Prahova, traseele turistice, transportul public, muzee, mănăstiri, biserici, restaurante şi unităţi de cazare, având şi o hartă încorporată, care ajută utilizatorii să ajungă într-un timp cât mai scurt la oricare dintre respectivele obiective. În prezent, până la lansarea oficială, reprezentanţii CJ încă mai lucrează la popularea secţiunilor legate de alimentaţia publică şi cazare, acolo unde depind, automat, de informaţiile transmise de privaţi.
"Visit Prahova" (Vizitaţi Prahova, dacă era nevoie de o traducere) este disponibilă în limba română şi limba engleză şi poate fi descărcată gratuit pe telefoanele mobile inteligente sau pe tablete. "Interfaţa interactivă este concepută pentru a fi utilă turiştilor, ajutându-i să se orienteze prin GPS şi oferindu-le informaţii despre evenimentele şi obiectivele turistice de interes", spun dezvoltatorii.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Vizitaţi Prahova! Autorităţile fac aplicaţie de mobil şi tabletă pentru promovarea judeţului
Până să apară "Visit Prahova", la o căutare în magazinele de aplicaţii, putem observa că nici municipiul Ploieşti şi nici judeţul nu au un ghid turistic personalizat. Dacă privim rezultatele căutării, găsim totuşi mai multe aplicaţii de taximetrie, pizzerii sau starea vremii şi vreo trei despre transportul urban.