Aproape 60 de hectare afectate de incendii de vegetație, marți, în Prahova. Flăcările au amenințat și câteva locuințe

Două incendii de vegetație izbucnite marți după-amiază, la Urlați și Plopu (sat Nisipoasa) au fost la un pas să se extindă la locuințe din apropiere. Intervenția pompierilor a limitat pagubele, însă fenomenul este unul îngrijorător.

Numai în ultimele 24 de ore, pompierii prahoveni au intervenit pentru stingerea a 15 incendii de vegetație, care au afectat aproximativ 58 de hectare.

În unul dintre cazuri, tot la Urlați, flăcările au distrus o plantație de viță de vie.

"În perioada menționată, pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea a 15incendii de vegetație uscată în localitățile Urlați (2), Albești Paleologu (sat Vadu Părului), Iordăcheanu (sat Mocești), Vadu Săpat, Baba Ana, Plopu, Valea Călugărească, Bucov, Olari, Apostolache, Gura Vitioarei (2),Vălenii de Munte și Podenii Noi. În localitatea Urlați incendiul de vegetație s-a propagat și la o plantație de viță de vie pe o suprafață de aproximativ 5000 mp. Incendiile, pornind cel mai probabil de la focul lăsat nesupravegheat, amenințau să se propage la bunurile materiale amplasate în apropiere și chiar la locuințele cetățenilor. Din fericire, acest lucru a fost evitat datorită intervențiilor prompte ale militarilor, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ 58 ha", au precizat reprezentanții ISU Prahova.

 

Image
Image
Image
Image