O nouă serie de avertizări a fost emisă, marți dimineață, de ANM, care a anunțat că se instituie din nou cod portocaliu, până la noapte, la ora 2.00, în cea mai mare parte a țării. Astfel, "în Moldova, Transilvania, Maramureș, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele montane vor fi perioade cu averse și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină, îndeosebi în est și sud-est".
În restul regiunilor rămâne valabil un cod galben. "În extremitatea de vest și local în sudul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp", au atenționat meteorologii.
Până joi dimineață, la ora 10.00, sub cod galben vor fi, de altfel, toate regiunile, cu excepția veztului și a județelor din sudul Olteniei.