CCR a decis! Al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 8 decembrie. Românii vor alege între Georgescu și Lasconi

ccr validare alegeri

Curtea Constituțională a României a respins, în această seară, solicitarea lui Cristian Terheș, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, totodată CCR validând rezultatele scrutinului din 24 noiembrie.

„Judecătorii constituţionali au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei candidatului Terheş Cristian Vasile. Totodată, Curtea a hotârât, în unanimitate, confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din primul tur de scutin. (...) Curtea a observat că (...) voturile din dispora nu au fost contestate şi, ca atare, în condiţiile date a aprciat că nu se mai impune renumărarea acestora (...) Chiar dacă au fost constatate unele diferenţe între candidaţi, dar nu rezultă ca fiind provenite din fraude de natură să modifice rezultatul, ele sunt considerate doar posibile erori materiale în numărarea voturilor exprimate, fără relevanţă în stabilirea rezultatelor”, a anunţat Marian Enache, preşedintele CCR, la finalul ședinței de luni seară. Acesta a adăugat că nu s-au constatat fraude în derularea alegerilor prezidenţiale.

CCR a decis ca al doilea tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc conform calendarului existent, adică duminică, pe 8 decembrie. Candidații vor fi independentul Călin Georgescu și președintele USR, Elena Lasconi.