Centrul drive-through de la Ploiești Shopping City se redeschide pentru rapel, dar și pentru o nouă serie de vaccinări

Centrul drive-through de la Ploiești Shopping City se redeschide pentru rapel, dar și pentru o nouă serie de vaccinări
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prefectura Prahova a anunțat că joi, 17 iunie, la ora 12.00, va fi redeschis centrul de vaccinare drive-through din parcarea Ploiești Shopping City. Organizarea unei noi campanii de acest fel este necesară pentru administrarea rapelului în cazul persoanelor vaccinate în centru, acum trei săptămâni.

De asemenea, în centru va fi asigurată și vaccinarea altor persoane, la cerere, cu serul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză.

„Rapelul se va efectua cu vaccinul folosit la prima doză, mai exact cel produs de compania Pfizer BioNTech, iar ca noutate, un flux dintre cele patru existente, va administra vaccinul Janssen de la Johnson &Johnson (monodoză), pentru persoanele care nu au fost vaccinate până în prezent.

Așadar, la această campanie de vaccinare sunt așteptate atât persoanele care urmează să primească rapel cu vaccin Pfizer, cât și persoanele care doresc să beneficieze de o primă doză de vaccin, în cazul Pfizer, ori monodoză de la Johnson & Johnson. Opțiunea se face pe loc pentru una dintre cele  două variante”, a anunțat Prefectura Prahova.

Programul de administrare a dozelor de vaccin este următorul:

- Joi, 17 iunie, între orele 12.00 - 20.00

- în zilele de 18, 19 și 20 iunie, între orele 08.00 - 20.00

Autoritățile anunță că persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta în parcarea centrului comercial, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare, prezentând documente de identitate valabile (carte de identitate sau pașaport).

Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului Prahova, Consiliul Județean Prahova, Primăria comunei Blejoi în parteneriat cu Ploiești Shopping City și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Prahova,  Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, Serviciului de Ambulanță Județean Prahova și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

 

 

Image