Ciclon peste România de 1 mai. ANM anunţă ploi, descărcări electrice, grindină şi chiar ninsori şi lapoviţă la munte

Meteorologii anunță un ciclon peste România de 1 mai, care va aduce ploi, descărcări electrice, grindină şi chiar ninsori şi lapoviţă la munte. 

În prima zi a lunii mai, vremea va fi instabilă, iar valorile termice diurne se vor situa sub cele caracteristice datei în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi va ploua în nord, centru şi est, dar şi în zonele montane şi doar pe arii restrânse în rest. Vor fi mai ales averse, trecãtor însoţite de descãrcãri electrice, iar izolat cantitãţile de apã mai pot depãşi 15 l/mp. La altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificãri susţinute în sud şi sud-est precum şi pe crestele montane, cu rafale ce vor depãşi temporar 55...65 km/h, în timp ce în restul teritoriului acestea se vor manifesta cu caracter local, la cote uşor mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.

MAI MULTE DETALII AICI:

Vești proaste de la meteorologi. Vezi prognoza pe regiuni, până pe 12 mai!

Şi în Bucureşti şi în restul Munteniei, de 1 mai vremea va fi rãcoroasã. Cerul va fi temporar noros şi vor mai fi condiţii ca trecãtor sã plouã slab în prima parte a intervalului. Vântul va avea intensificãri pe parcursul zilei, cu rafale ce vor depãşi temporar 50...55 km/h. Temperatura maximã va fi de 17...18 grade, iar cea minimã de 7...9 grade, informează România TV.

Image
Image
Image
Image