CFR SA anunţă că în perioada 2 - 9 decembrie linia III din staţia Pufeşti va fi închisă pentru lucrări la infrastructura de cale ferată.
“Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, în perioada 02.12.2024, ora 07:00 - 09.12.2024, ora 17:00, circulaţia feroviară va fi închisă pe linia III din staţia CF Pufeşti (…) pentru înlocuirea şinei şi a schimbătoarelor nr. 8 şi 12, conform unei decizii a Comisiei Regionale de Închideri de Linii Galaţi. Precizăm faptul că, în intervalul orar 07:00 - 17:00, închiderea afectează intrările şi ieşirile aferente liniilor 1, 2 şi 3 Pufeşti, spre staţia CF Adjud, secţiunea 034, firul I Pufeşti - Adjud şi firul I Pufeşti - Pădureni, iar în intervalul orar 17:00 - 07:00 sunt afectate intrările şi ieşirile aferente liniilor 1, 2, 3 Pufeşti, secţiunea 034 Pufeşti şi firul I Pufeşti – Adjud”, precizează CFR SA, într-un comunicat, citat de AGERPRES.
Circulaţia trenurilor de călători va fi afectată, urmând a fi înregistrate următoarele întârzieri estimate:
- R 5403 (Mărăşeşti - Bacău) va întârzia 26 minute în Hm Pădureni;
- R 5404 (Bacău - Mărăşeşti) va întârzia 30 minute în staţia CF Adjud;
- IR 1657 (Bucureşti Nord - Bacău) va întârzia două minute în Hm Pădureni;
- IR 1656 (Suceava Nord - Bucureşti Nord) va întârzia 12 minute în staţia CF Adjud;
- R 5212 (Ghimeş - Mărăşeşti) va întârzia nouă minute în staţia CF Adjud;
- R 5215 (Miercurea Ciuc - Mărăşeşti) va întârzia 14 minute în staţia CF Adjud;
- R 5406 (Paşcani - Mărăşeşti) va întârzia 15 minute în staţia CF Adjud;
- IR 1654 (Vatra Dornei - Bucureşti Nord) va întârzia 16 minute în staţia CF Adjud;
- IR 1658 (Bacău - Bucureşti Nord) va întârzia 17 minute în staţia CF Adjud;
- R 5050 (Adjud - Ploieşti Sud) va întârzia 13 minute la plecare din staţia CF Adjud;
- R 5302 (Comăneşti - Buzău) va întârzia 12 minute în staţia CF Adjud.
CFR Călători va introduce în circulație patru trenuri noi pe ruta București Nord – Brașov
În ceea ce priveşte circulaţia trenurilor de marfă, aceasta se va adapta la programul de circulaţie stabilit.
După finalizarea lucrărilor, circulaţia trenurilor se va relua cu restricţie de viteză de 30 km/h, anunţă reprezentanţii administratorului de infrastructură feroviară.
Foto cu caracter ilustrativ


