Cod galben pentru 31 de județe, până la ora 23.00

Cod galben pentru 31 de județe, până la ora 23.00

ANM a emis, joi, pentru toată țara, o informare meteo valabilă până duminică, la ora 23.00, anunțând că, și în următoarele zile, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri și sâmbătă (10, 11 și 12 iunie), îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul și centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.

Pentru astăzi, a fost deja emis cod galben valabil în 31 de județe, până la ora 23.00. “Pe parcursul zilei de joi (10 iunie) în Oltenia, Maramureș, nordul Moldovei, local în Muntenia și în Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp”, prognozează meteorologii.

Codul galben este valabil în Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

 

Image
Image
Image