Valul de căldură persistă în regiunile sudice și estice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, anunță ANM.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Pentru mai multe județe a fost emis cod portocaliu, valabil pe tot parcursul zilei. Sunt vizate București și județele Ilfov, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, dar și Tulcea și Constanța, mai puțin zona litoralului. De asemenea, este cod portocaliu în județele Prahova, Dâmbovița, Buzău și Argeș, cu excepția zonei montane. "Luni (2 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei și a Dobrogei și în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade", precizează ANM.
Duminică, la Ploiești, maximele au ajuns la 35,4 grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală a crescut până la 82 de unități. Temperatura minimă a fost de 19 grade, în ultimele 24 de ore. La ora 10.00, în municipiu se înregistrai de 28 de grade, temperatura resimțită fiind, însă, de 33 de grade Celsius.
La același moment, la Zimnicea se înregistrau 35 de grade Celsius.