În prima zi a anului, Viena are un dar pentru noi toți. Cel mai mediatizat concert al tuturor timpurilor este și anul acesta la Televiziunea Română.
În prima zi a lui 2026 ne bucurăm din nou de un adevărat ritual muzical, Concertul de Anul Nou de la Viena. Un program special, de peste două ore, cu eleganța și rafinamentul muzicii dinastiei Strauss dar și câteva premiere absolute, în transmisiune directă din impunătoarea Sală de Aur Musikverein Viena.
Și în 2026 Concertul de Anul Nou transformă Orchestra Filarmonicii din Viena în cel mai important ambasador muzical al Europei, cu tot ce are mai reprezentativ bătrînul continent în materie de grație și armonie.
Mesajul către lume al concertului din capitala europeană a muzicii este, mai mult ca niciodată unul de speranță și pace.
1 ianuarie 2026 este ziua care marchează aniversarea a 68 de ani de când acest „concert al concertelor” este transmis, prin intermediul camerelor de televiziune, în întreaga lume.
Anul acesta, Concertul de Anul Nou este televizat în peste 150 de țări de pe mapamond și va fi urmărit de mai mult de 50 de milioane de telespectatori. Dirijorul canadian Yannick Nézet-Séguin va urca pentru prima dată pe podiumul Concertului de Anul Nou al Filarmonicii din Viena.
Programul energic și multifațetat al Concertului de Anul Nou 2026 include în principal lucrări ale membrilor dinastiei Strauss, dar și compoziții de Carl Michael Ziehrer, Joseph Lanner, Franz von Suppè și Hans-Christian Lumbye.
Coregrafia pentru cele două interludii ale Baletului de Stat din Viena a fost creată de John Neumeier, care preia acest rol pentru a treia oară, după edițiile 1999 și 2006. Neumeier a condus Baletul din Hamburg timp de peste cincizeci de ani și este unul dintre cei mai importanți coregrafi ai timpului nostru.
Costumele de balet au fost create de designerul elvețian Albert Kriemler, directorul creativ al unei celebre case de modă europene. Colaborarea dintre John Neumeier și Albert Kriemler a început exact acum douăzeci de ani, cu baletele pentru Concertul de Anul Nou din 2006 și de atunci s-a transformat în numeroase proiecte comune și producții scenice.
Anul acesta, cooperarea lor va putea fi văzută în Rosen aus dem Süden, un vals al celui mai iubit compozitor din dinastia Strauss, un omagiu plin de emoție adus „Trandafirului vienez”, dansat în sălile MAK, Muzeul de Arte Aplicate din Viena. Diplomatenpolka, compusă tot de Johann Strauss fiul II este pusă în scenă la Palatul Hofburg, într-o coregrafie care oferă o viziune umoristică asupra diplomației, funcției publice și birocrației vieneze.
Și florile vor fi, ca de fiecare dată, tot vieneze la Musikverein, odată cu întreruperea tradiției din 1980 care consfințea ca orașul italian Sanremo să le livreze în fiecare an. Marea de flori din sală este îngrijită acum de grădinarii și designerii floriști de la Viena City Garden, cei care încep să decoreze Sala de Aur încă din 27 decembrie, în paralel cu repetițiile orchestrei. Comentariul în direct va fi asigurat de Cătălin Sava, muzicolog și jurnalist TVR. Transmisiune directă de la Viena
Sursă http://www.tvr.ro/program.html?channel_1=tvr1
Sursă foto http://www.tvr.ro/traditie-si-eleganta-concertul-de-anul-nou-de-la-viena-in-direct-la-tvr_53805.html


