Consiliul Județean al Elevilor a transmis un punct de vedere ca urmare a hotărârii adoptate miercuri după-amiază de Consiliul Local Ploiești, cu privire la bursele acordate tinerilor din școlile din municipiu.
“În data de 23.12.2020, Consiliul Local Ploiești s-a întrunit într-o ședință, pe a cărei ordine de zi a figurat și adoptarea unei hotărâri ce aprobă numărul și cuantumul burselor oferite elevilor din învățământul preuniversitar de stat, conform Legii educației naționale nr. 1/2011. Un delegate al Consiliului Județean al Elevilor Prahova a participat la ședință, în cadrul căreia a și luat cuvântul pentru a exprima atât nemulțumirile elevilor ploieșteni, cât și deschiderea structurii noastre de a participa la negocieri pentru obținerea unor cuantumuri optime începând cu semestrul al II-lea.
După ce în urmă cu puțin timp, Consiliul Județean al Elevilor Prahova și-a exprimat dezacordul în raport cu conținutul proiectului de hotărâre privind alocarea burselor, consilierii locali au acceptat amendamentele propuse de către reprezentanții elevilor, astfel încât hotărârea, în forma în care a fost adoptată, să respecte întru totul prevederile legislației în vigoare”, au comunicat reprezentanții CJE.
Aceștia reclama că, totuși, desi au propus majorarea cuantumurilor burselor școlare, reprezentanții autorităților publice locale au susținut lipsa fondurilor pentru modificarea sumelor ce urmează să ajungă la elevi în perioada imediat următoare. “Totuși, consilierii locali și-au exprimat aprecierea față de cuantumurile propuse de elevii reprezentanți și au susținut că, în semestrul al II-lea urmează o majorare a acestora, care să țină cont de propunerea Consiliului Județean al Elevilor”, au mai subliniat reprezentanții elevilor din județ.
„După o întârziere nejustificată, elevii ploieșteni vor primi, în sfârșit, burse! Deși cuantumurile nu sunt cele pe care ni le doream, ne bucură faptul că reprezentanții Consiliului Local Ploiești și-au exprimat susținerea în raport cu propunerea făcută acum două săptămâni de către elevii reprezentanți, legată de cuantumurile alocate burselor școlare. Din aceste considerente, facem apel la toți consilierii locali și reprezentanții Primăriei Municipiului Ploiești să accepte negocierile cu unica structură de reprezentare a elevilor începând cu luna ianuarie.
Acum, mai mult ca oricând, elevii au nevoie de sprijinul autorităților. Împreună putem să sprijinim învățământul ploieștean.”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova.