CONTROALE CENTRE REZIDENȚIALE. Mesaj de revoltă al președintelui ANPC: "Vom căuta în registrele de control să aflăm cine a fost și nu a văzut ceea ce vedem noi astăzi"

controale centre rezidențiale
Sursa foto: Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, anunță cu măsuri îndreptate inclusiv împotriva angajaților instituției pe care o conduce, în urma controalelor derulate în aceste zile în centre rezidențiale. "De-a lungul timpului, în registrele de control, apar autorități, inclusiv a noastră, ce au trecut pe acolo, să fie trecut, motiv pentru care operatorii economici s-au îndemnat unul pe celălalt la nepăsare", a declarat acesta. Revolta sa este îndreptată, însă, și împotriva aparținătorilor, care și-au lăsat bătrânii "amanet" în "azilele groazei". Potrivit lui Constantinescu, au fost persoane care au refuzat să-și ia rudele acasă, pentru câteva zile, până la găsirea unui loc într-un alt centru.

 

În ultimele zile, președintele ANPC a publicat mai multe mesaje în legătura cu verificările derulate în centrele rezidențiale din toată țara și dezvăluie că, și în al treisprezecelea ceas, "ici colo mai apare câte o voce ce limitează atribuțiile fiecăruia dintre participanți, uitând probabil ca este vorba despre ceva ce trebuie schimbat din temelii și că important este ce se constată ce se sancționează și ce se schimbă în bine."

Acesta a anunțat că, pe lângă situația din centrele rezidențiale, verifică și registrele de control, pentru a-i trage la răspundere pe cei care au închis ochii la ce se întâmpla în aceste centre: "Primesc poze din întreaga țară, iar unele dintre acestea mă fac să mă întreb cum pot pretinde unii că îngrijesc persoanele cu nevoi speciale în condițiile în care parcă au grijă numai de ei înșiși. O voi repeta de câte ori este nevoie până ce schimbarea se va produce: avem nevoie de sancțiuni mult mai mari și mult mai multă fermitate! Încă există în cadrul multor autorități oameni plafonați oameni superficiali oameni care își tratează activitatea ca pe locul de unde pleacă la sfârșitul programului și atât! Vom căuta în registrele de control să aflăm cine a fost de curând în vizită și nu a văzut ceea ce vedem noi astăzi! Chiar dacă este vorba despre comisari din cadrul autorității noastre trebuie luate măsuri până când se va înțelege că trebuie o schimbare fundamentală de mentalitate. Sunt situații în care și câinii abandonați sunt mai respectați decât semenii noștri. Trist este că aparținătorii celor cazați în azilele groazei par să-i fi lăsat pe aceștia la un amanet de unde nu mai vor să îi ia înapoi. Mă uitam peste standardele obligatorii și mă cutremur dându-mi seama că în cele mai multe dintre situații s-au obținut documente dintr-o inerție discutabilă. Vom transmite guvernului toate informațiile și cred că schimbările trebuie să se facă în primul rând în cadrul autorităților statului pentru că nimic nu ar fi putut merge în această direcție fără complicitatea unor funcționari. Vorbim de soarta unor oameni ce au fost tratați mai rău ca animalele precizându-li-se că li se vrea binele și că sunt la adăpost de griji. Trist este că și copiii instituționalizați au spiritul măcelărit de cum înțeleg cei în grija cărora se află să-i trateze!"  

FOTO 📸 Primele imagini din timpul controalelor la centre rezidențiale. Protecția Consumatorilor cere închiderea a cinci unități din Regiunea Sud-Muntenia

"Acțiunea cu căminele de vârstnici și nu numai, scoate la iveală un stat îmbătrânit și superficial ce avea nevoie de o gură de aer. De-a lungul timpului, în registrele de control, apar autorități, inclusiv a noastră, ce au trecut pe acolo, să fie trecut, motiv pentru care operatorii economici s-au îndemnat unul pe celălalt la nepăsare", recunoaște Horia Constantinescu.

Într-un mesaj publicat tot zilele acestea, președintele ANPC dezvăluie că la actuala situație s-a ajuns inclusiv din cauza aparținătorilor, exemplificând cu situații întâlnire în contextul actualei campanii de controale: "Știți ce este cel mai cutremurător? Unii dintre aparținătorii celor cazați s-au descotorosit de ei refuzând și să îi ia acasă pentru câteva zile până ce respectiva structură sau o alta să le fie pusă la dispoziție curată și renovată. Această situație mă face să mă întreb dacă nu cumva pe acești pretinși oameni i-a părăsit și Dumnezeu?! Mă așteptam ca după mesajul public legat de acțiunile de control ce vor începe cei mai mulți dintre deținătorii unor astfel de spații să se apuce de curățenie și zugrăveală. Nesimțirea în astfel de situații ar trebui condamnată penal!"

 

Image