CORONAVIRUS | Focare noi confirmate în două centre medico-sociale din Pucheni și Urlați

CORONAVIRUS | Focare noi confirmate în două centre medico-sociale din Pucheni și Urlați

Din cele 463 de cazuri noi raportate, astăzi, de Prahova, 40 provin din două centr medico-sociale din județ, unde autoritățile au depistat noi focar de coronavirus.

Astfel, la un centru medico-sociale din Puchenii Mari au fost confirmate 28 de persoane, dintre care 12 sunt angajați (dintr-un total de 36), iar 16 sunt beneficiari (dintr-un efectiv de 46). Potrivit Prefecturii, salariații confirmați cu SARS-CoV-2 se află în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, iar beneficiarii au fost izolați în centru, beneficiind de monitorizare permanentă, iar în centru a fost efectuată dezinfecția spațiilor.

În cazul centrului de la Urlați, DSP a identificat 12 beneficiari (dintr-un efectiv de 47) care, în prezent, sunt izolați în unitate, separat de celelalte persoane internate aici, a mai menționat sursa citată. Pacienții sunt monitorizați de către un medic, iar la nivelul unității a fost realizată dezinfecția generală, conform procedurilor.

Aceste cazuri au fost depistate în cadrul testărilor periodice care sunt realizate în toate centrele medico-sociale din Prahova.

Image
Image
Image