Doliu în comuna Brazi. Unul dintre medicii de familie ai localității s-a stins din viață, după ce a fost confirmat cu coronavirus

Doliu în comuna Brazi. Unul dintre medicii de familie ai localității s-a stins din viață, după ce a fost confirmat cu coronavirus

Dr. Florentina Mărculescu, medic de familie la dispensarul din Brazii de Jos, comuna Brazi, s-a stins din viață, miercuri. Medicul ar fi fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Primăria Brazi a publicat un mesaj de condoleanțe, după dispariția prematură a celei pe care oamenii din comună o plâng acum, considerând-o un om sufletist și un adevărat profesionist.

"O inimă mare a încetat să mai bată! Un suflet nobil s-a ridicat la cer! Deplângem, cu nemărginită durere, stingerea neașteptată din viață a doamnei doctor Mărculescu Florentina. Domnul Primar Radu Leonaș şi colectivul Primăriei Brazi trăiesc astăzi această pierdere cu o adâncă durere, ce nu poate fi alinată decât prin rugăciune, comemorare pioasă și recunoștință pentru tot ceea ce a dăruit de-a lungul vieţii sale!

Sincere condoleanţe familiei îndurerate!

Dumnezeu s-o odihnească în pace și s-o așeze alături de cei drepți!", au transmis reprezentanții Primăriei Brazi.

Potrivit informării transmise, ieri, de Prefectura Prahova, la acel moment, 42 de locuitori ai comunei Brazi erau confirmați cu coronavirus,  rata de infectare în localitate fiind de aproape 5 cazuri la mia de locuitori.

 

Image
Image
Image
Image
Image