Povestea plutonierului adjutant șef Eugen Dulgheru. Cu aproape 30 de ani de activitate, astăzi este „sufletul“ colectivului Grupării Mobile Ploiești 

poveste gruparea mobilă de jandarmi eugen dulgheru

Eugen Dulgheru, plutonier adjutant șef în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, este unul dintre „cei mai vechi din curtea școlii“, cum îi place să se prezinte, având o activitate în rândurile unității de aproape trei decenii. În Prahova, nu e jandarm care să nu-l știe pe „Piticu'”.

Având în urmă aproape 30 de ani de activitate, mii de misiuni și multe vieți salvate, plutonier adjutant șef Eugen Dulgheru este un exemplu de devotament, profesionalism și loialitate. A fost prezent la nenumărate și diverse misiuni, a activat și în cadrul structurilor de suport ale unității, iar intervențiile sale au fost inclusiv în timpul liber. Una dintre ele s-a întâmplat în urmă cu aproximativ cinci ani, când, împreună cu fiul său, a sesizat un bărbat care s-a prăbușit cu bicicleta pe marginea drumului. A oprit și a constatat că persoana respectivă era inconștientă. A sunat de urgență la 112, iar până la sosirea ambulanței, i-a acordat primul ajutor. A fost sprijinit și de o doamnă care a oprit să vadă despre ce este vorba și care era asistentă medicală. Bărbatul, care suferise un infarct, și-a recăpătat conștiența, fiind dus la spital pentru îngrijiri suplimentare.  A fost momentul în care Dumnezeu a lucrat prin mâinile a doi oameni care au ales uniforme diferite, dar cu un scop comun, cel în care viața are prioritate. 

Eugen Dulgheru că a fost atras încă din adolescență de conceptul de ordine și disciplină, iar sfaturile primite de la șeful de post din comuna natală au fost un impuls decisiv în alegerea carierei. Stagiul militar, îndeplinit la unitatea de Jandarmi de la Câmpina, a fost cel care i-a aprins „scânteia“ că aceasta este arma unde și-ar dori să activeze. A promovat cu brio probele, iar în 1996 a început activitatea ca jandarm angajat pe bază de contract. Până în 2004, când a devenit subofițer.  

De-a lungul anilor, s-a remarcat prin atenția pentru detalii, memoria excelentă și dorința de a fi mereu în sprijinul cetățenilor onești, iar în cadrul colectivului ca „liantul” dintre colegi. „Aici am găsit o a doua familie și mi-am dorit ca atmosfera din jurul meu să fie una plăcută. Nu am agreat niciodată să-i văd pe colegi îngândurați“, mărturisește Eugen Dulgheru, cel care este o „enciclopedie“ de glume și amintiri haioase.

Le poartă în bagajul memoriei și pe cele mai puțin plăcute, cum ar fi imaginile exploziei de la Mihăilești (din 2004), eveniment la care a ajuns la câteva minute de la deflagrație și unde, printre victime se aflau și oameni pe care-i cunoștea. „Eram acasă, la ai mei, în concediu și când am auzit bubuitura, am luat bicicleta și am gonit către locul respectiv. A fost crunt ce am văzut acolo. Nu m-au lăsat să intervin în vreun fel, era riscul enorm, iar eu nu eram în timpul serviciului“, povestește Eugen. Alte momente crunte au fost veștile pierderii unor camarazi. Dar viața își urmează cursul firesc…

Le are, de asemenea, și pe cele din cadrul misiunilor. Și în cele trei decenii de activitate, alături de colegii de armă, a asistat și a intervenit la numeroase și diverse situații, de la misiuni de asigurare, la intervenții privind aplanarea unor conflicte, prinderea unor persoane certate cu legea ș.a. Dar pe toate le consideră ca fiind parte din firescul activității pe care a ales-o.

Cu o experiență uriașă acumulată de-a lungul carierei de aproape trei decenii, îi urmărește îndeaproape pe cei care aleg să vină în rândurile Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, oferindu-le sprijin ori de câte ori i se solicită acest lucru sau simte nevoia să intervină. Îi vede ca pe copiii lui și știe că tinerețea și entuziasmul lor au nevoie și de experiența lui.      
Anul acesta, când sunt aniversați 20 de ani de când Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ funcționează în actuala formă, Eugen Dulgheru s-a numărat printre cadrele militare premiate de către conducerea instituției pentru activitatea neîntreruptă în cadrul unității, pentru loialitate și profesionalism. 

Sursa: Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești