Șoferi depistați la volan, cu alcoolemie peste 1 mg/l în Brătășanca și Cocorăștii Colț

Doi șoferi, în vârstă de 44, respectiv 52 de ani, au fost depistați de polițiști conducând pe drumurile publice după ce consumaseră cantități importante de băuturi alcoolice.

Unul dintre cazuri a fost înregistrat luni, în jurul orei 13.00. Polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală nr 7 Cocorăştii Colţ, au observat un autoturism care circula pe o traiectorie sinuoasă. Și-au explicat de ce după ce au constatat că în cazul șoferului, un bărbat de 52 ani din localitate, avea etilotestul  a indicat 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acestuia i-au fost recoltate și probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Și pe raza localității Brătășanca, polițiștii de la Secţia nr. 2 de Poliţie Rurală Florești au depistat în trafic, pe timpul nopții, un conducător auto în vârstă de 44 ani din municipiul București. În urma testării cu aparatul etilotest, a fost obținută valoarea de  1,01 mg/l alcool în aerul respirat. Mai mult, din verificările efectuate, a rezultat faptul că bucureșteanul avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.

În cauză, bărbatului i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru cele două infracțiuni săvârșite.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image