fbpx

Șoferul care a comis accidentul rutier sâmbătă seară în zona Complexului Mic era drogat

Șoferul care a comis accidentul rutier sâmbătă seară în zona Complexului Mic era drogat

Image
Image

O femeie de 40 de ani și fetița ei, de doar 6 ani, au fost rănite, sâmbătă seară, într-un accident care a avut loc pe Șoseaua Nordului, în zona Complexulului Mic.

Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, și totodată, având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, noaptea trecută, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Potrivit reprezentanților IJP Prahiva, duminică 19 martie a.c., tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA

Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.