fbpx

Șoferul fugar care a accidentat o fată de 18 ani, la Ploiești, a fost prins

Șoferul fugar care a accidentat o fată de 18 ani, la Ploiești, a fost prins

La aproximativ 24 de ore de la accidentul soldat cu rănirea unei tinere de 18 ani, produs într-o intersecție din Ploiești, șoferul fugar a fost depistat de polițiști.

 

IJP Prahova a anunțat, miercuri seară, depistarea celui care, marți seară, a lovit cu mașina o tânără de 18 ani, la intersecția străzilor Pielari cu Carpenului, apoi a fugit de la locul accidentului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 44 de ani, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Șoferul fugar a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierilor, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, și luarea măsurilor legale care se impun, a mai transmis sursa citată.

Foto cu caracter ilustrativ

 

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.