fbpx

144 de sancţiuni aplicate de Poliţia Prahova în timpul raziilor făcute la trecerile la nivel cu calea ferată

Image
Image

Mai mulţi şoferi au fost amendaţi şi au rămas fără permis, în Prahova, în urma unei acţiuni derulate joi de Poliţia Rutieră în zonele de trecere la nivel cu calea ferată. Aşa-zisa "acţiunea bariera" s-a lăsat cu 144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 53.000 de lei, aplicate în special şoferilor care nu au aşteptat la barieră, fie forţând traversarea în timp ce acestea erau în curs de coborâre, fie trecând înainte să se stingă semnalele luminoase.

"Principalele obiective au vizat prevenirea și reducerea numărului de accidente rutiere soldate cu victime omenești și pagube materiale ce au loc pe drumurile publice, în zona trecerilor la nivel cu cale ferată, precum și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de circulație instituite în aceste zone. Totodată, s-a urmărit și conștientizarea opiniei publice asupra intervenției punctuale și graduale a polițiștilor în locurile cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulație cu consecințe deosebit de grave. O altă țintă a acțiunii a constat în verificarea semnalizărilor rutiere instalate în zonele vizate, sub aspectul respectării condițiilor de amplasare a indicatoarelor rutiere precum și asigurarea vizibilității", a transmis Poliţia Prahova, într-un bilanţ prezentat vineri.

"Astfel, la activități au participat 82 de lucrători de poliție transporturi, poliție rutieră și ordine publică, care au acționat în zona a 37 de treceri la nivel cu calea ferată și au verificat un număr de 268 de autovehicule. Au fost aplicate 144 de sancțiuni contravenționale (dintre care 14 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată), în valoare totală de 52.930 lei, fiind reținute 12 permise de conducere, 4 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe", au mai precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, care au prezentat şi câteva exemple: "La trecerea la nivel cu calea ferată amplasată pe DJ 101I – Buda, au fost depistați doi conducători auto care nu au oprit, în timp ce semnalele luminoase și acustice erau în funcțiune iar semibarierele erau în curs de coborâre. Cei doi au fost sancționați contravențional, fiindu-le reținut și permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile".

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.