6.700 de români au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiei de circulaţie în ultimele 24 de ore, iar aproape 200 au fost plasaţi în carantină

6.700 de români au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiei de circulaţie în ultimele 24 de ore, iar aproape 200 au fost plasaţi în carantină

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.869 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 60 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

De la precedenta raportare, în carantină au fost duşi, forţat, 169 de români, iar trei persoane care erau deja în carantină s-au ales cu o prelungire a perioadei, după ce au fost prinşi ieşind fără drept. De asemenea, tot pentru ieşirea din case, aproape 6.700 de români au fost amendaţi în ultimele 24 de ore, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. De data aceasta, este vorba despre persoane care nu erau încadrate oficial nici în izolare la domiciliu, nici în carantină, însă tot au încălcat prevederile din ordonanţele militare, plecân de la domiciliu fără un motiv întemeiat sau fără documentele doveditoare.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, se mai arată în raportarea oficială. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate  631 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.505 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 335 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.690 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.923.477 de lei, a mai informat Grupul de Comunicare Strategică.

Image
Image
Image