Copil de 1 an rănit într-un accident pe DN1. Evenimentul, provocat de o șoferiță de 69 de ani

accident victime copil dn1

Două autoturisme au fost implicte într-un accident produs joi, în jurul orei 17.30, pe DN1, la intersecția cu DJ 139.

Din primele verificări, a reieșit că o conducătoare auto de 69 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DJ139, la intersecția cu DN1 ar fi intrat în coliziune cu alt autoturism condus pe direcția București - Ploiești, de o tânără de 23 de ani.

În urma impactului, două persoane au fost rănite: conducătoarea auto de 23 de ani și un minor de 1 an, pasager în același vehicul.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.