Accident la Albeşti Paleologu. Trei persoane, printre care şi o fetiţă de un an, au ajuns la spital

Două maşini - cu 7 ocupanţi - au fost implicate într-o coliziune, duminică, pe Drumul Naţional 1D, în comuna prahoveană Albeşti Paleologu. În urma impactului, doi tineri de 29 de ani şi o fetiţă de un an au fost răniţi şi au fost transportai de urgenţă la spital.

Accidentul s-a petrecut pe DN 1D, în jurul orei 15.10. În cele două vehicule se aflau în total şapte persoane, dintre care trei copii. Victimele au fost evaluate medical de către echipajele de la Serviciul de Ambulanţă şi SMURD, iar medicii au decis că trei persoane trebuie transportate de urgenţă la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral minor şi un traumatism la şoldul stâng, un tânăr de 29 de ani cu traumatism al membrelor inferioare şi o fată în vârstă de aun an, cu un traumatism cranio-cerebral, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

ISU Prahova a intervenit la faţa locului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.

Traficul rutier în zonă nu a fost afectat, cele două maşini fiind scoase în afara părţii carosabile.

Image
Image
Image
Image
Image