Accident mortal în Prahova! O mamă și copilul ei, loviți de mașină pe un drum județean. Fetița a murit

elicopter smurd accident
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O fetiță de numai 8 ani a murit într-un accident produs joi dimineață, în comuna Plopu. Copila și mama ei au fost lovite de o mașină în timp ce traversau.

 

Accidentul s-a produs în jurul orei 7.30, la intrare în comuna Plopu, pe DJ 102E. Potrivit Poliției, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, a surprins și accidentat doi pietoni.

Victimele sunt o femeie și fetița ei, de numai 8 ani. Copila a decedat.

Mama, de 33 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral și o fractură deschisă la picior, anunță ISU Prahova, menționând că la fața locului este așteptat și un elicopter SMURD, care va ateriza pe drumul județean, între Plopu și Bucov.

În acest moment, traficul în zonă este restricționat.

În cauză, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Din primele informații, se pare că fetița accidentată mortal și mama ei traversau regulamentar când au fost lovite de mașină.

UPDATE - Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

UPDATE - Potrivit IJP Prahova, femeia rănită are 48 de ani. Aceasta va fi preluată de elicopterul SMURD.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

Image