Accident pe DN1, la Comarnic, între un microbuz şi un autoturism. 12 adulţi şi trei copii se aflau în vehicule

Un microbuz de transport de persoane şi un autoturism a fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier pe Drumul Naţional 1, pe Valea Prahovei. În cele două vehicule se aflau, în total, 15 persoane, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care au anunţat că două persone au avut nevoie de transport de urgenţă la spital.

Coliziunea s-a petrecute pe DN1, în oraşul Comarnic, în jurul orei 11.10. ISU Prahova a trimis la faţa locului o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. În accident au fost implicate 15 persoane (8 aflate în microbuz şi 7 în autoturism). Este vorba despre 12 adulţi şi 3 copii. Toate persoanele au fost găsite conştiente.

În urma evaluării medicale, o femeie în vârstă de 34 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral, şi un bărbat de 39 de ani, cu traumatism toracic, au fost preluaţi de echipajele Serviciului de Ambulanţă şi transportaţi la spital.

(Foto: arhiva ISU Prahova)

Image
Image
Image