În accidentul de vineri dimineață, de pe DN1A, au fost implicați un șofer de 66 de ani și o femeie de 38 de ani.
Evenimentul rutier a avut loc pe raza comunei Cocorăștii Colț.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un autoturism condus de un bărbat 66 de ani se deplasa pe direcția București către Ploiești și ar fi acroșat un pieton angajat în traversarea drumului.
În urma impactului, pietonul, o femeie de 38 de ani, a suferit leziuni și a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate”, a anunțat IJP Prahova.
Șoferul și victima au fost testați de polițiști, care au concluzionat că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit Poliției, traficul rutier este restricționat pe DN1A, în cona Cocorăștii Colț, pe sensul de mers București – Ploiești, până la finalizarea cercetărilor.
UPDATE. Incendiu în Ploiești, în zona Mihai Bravu! În locuință a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Potrivit martorilor, accidentul s-ar fi petrecut pe o trecere de pietoni, aspect care urmează a fi stabilit cu certitudine de polițiști în urma anchetei.
Foto cu caracter ilustrativ