Un prahovean de 41 de ani și-a pierdut viața, marți, în urma unui accident suferit la locul de muncă. Tragedia a avut loc în prima parte a zilei, la o firmă din comuna Ariceștii Rahtivani. Potrivit unor surse, victima este un angajat al unei firme din parcul industrial.
*****************************************************
UPDATE
*****************************************************
"La data de 23 mai a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați cu privirea faptul că, în incinta unei societăți comerciale din comuna Ariceștii Rahtivani, un angajat ar fi fost lovit de un cablu metalic și este posibil să fie decedat.
În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Târgșoru Vechi, care a fost declarat decedat de către un echipaj medical", a anunțat IJP Prahova.
Polițiști de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Ploiești fac cercetări în cazul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, dar și pentru neluarea măsurilor legale de securitate si sănătate în muncă, respectiv nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ