Acoperișul adăpostului s-a prăbușit peste animale, cedând sub greutatea zăpezii acumulate.
**************************************
UPDATE
Au fost salvate 430 de ovine, iar 49 au decedat, a anunțat ISU Prahova.
**************************************
Pompierii prahoveni intervin în această dimineață în comuna Puchenii Mari, după ce acoperișul unui saivan s-a prăbușit peste animale. Construcția a cedat sub greutatea zăpezii. Incidentul a avut loc în satul Pietroșani.
„Sesizarea a fost primită în jurul orei 08:30, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.
Potrivit primelor informații, saivanul are o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar sub acoperișul prăbușit au fost surprinse mai multe animale (oi și capre).
Echipajele de intervenție acționează pentru îndepărtarea elementelor de construcție și salvarea animalelor surprinse sub dărâmături, precum și pentru înlăturarea oricărui pericol suplimentar”,au transmis reprezentanții ISU Prahova.
UPDATE. Zeci de avarii la rețeaua de energie electrică, raportate în Prahova. Care sunt localitățile afectate
Sursa foto: ISU Prahova


