Polițiștii anchetează împrejurările în care s-a produs tragedia de sâmbătă, de la Dumbrava, unde o mașină a Poliției Locale a fost izbită în plin de un tren care venea de la Urziceni și se îndrepta spre Ploiești Sud.
În urma impactului, un polițist local de 42 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane - un polițist de la Poliția Română și doi jandarmi - care se aflau de asemenea în autoturism au ajuns la spital în stare gravă.
La scurt timp după tragedie, Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul" a postat, pe Facebook, un mesaj în care lansează acuzații grave, conturând împrejurările în care a avut loc nenorocirea. Sindicaliștii spun că polițistul local, care se afla la volanul mașinii, nu a fost avertizat de venirea trenului pentru că barierele nu funcționau. Iar defecțiunea nu ar fi prima din acest an.
"Dumnezeu să îl odihnească pe polițistul local în vârstă de 42 de ani, fost membru al nostru Bărăităreanu Marius! Condoleanțe familiei și colegilor din Dumbrava!
Din ce am înţeles acesta se deplasa cu autospeciala poliției locale fiind și șofer, însoțit de un agent principal de poliție și 2 jandarmi acționând în cadrul Secției 10 Poliție Prahova spre comuna alăturată Drăgăneşti. La trecerea cu calea ferată barierele nu au funcționat și nu au putut să fie avertizați că va trece un tren, se pare că este a 3 oară în acest an când barierele nu merg! Acum un tată și un coleg este mort! Acesta a murit decapitat..... în timp ce acționa în sistem integrat. DL VELA COMENTARII????
P.S. Sănătate polițistului și celor 2 jandarmi transportați în stare foarte gravă la spital!", este mesajul Sindicatului Poliției Locale "Mihai Viteazul".
IJP Prahova nu a anunțat, deocamdată, cauza producerii accidentului, confirmând până la această oră doar că persoana decedată este un polițist local de 42 de ani. "Astăzi, în jurul orei 15:30, am fost sesizați cu privire la faptul că la trecerea, la nivel cu calea ferată din localitatea Cornu de Jos, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de Poliție Locală, care a fost lovită de un tren privat care circula pe ruta Urziceni-Ploiești. În autospecială se aflau 2 jandarmi, un ofițer de poliție națională și un polițist local. La acest moment se desfășoară cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Din nefericire, polițistul local, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost declarat decedat, ceilalți 3 ocupanți fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", au comunicat, sâmbătă după-amiază, reprezentanții IJP Prahova.
UPDATE
Sursa foto: ISU Prahova