UPDATE. Accident mortal la Comarnic. Un băiat de 16 ani a fost lovit de tren

lovit de tren

Un accident cumplit a avut loc la Comarnic, miercuri după-amiază. Un adolescent a fost lovit mortal de tren.

*********************************************

UPDATE

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au fost sesizați de un bărbat, în jurul orei 14.35, cu privire la tragicul accident în jurul orei 14.35.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că „un tren care circula pe relația Galați – Brașov, în zona stației C.F. Comarnic, a acroșat un tânăr în vârstă de 16 ani, care s-ar fi deplasat între liniile de cale ferată.

Personalul medical ajuns la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă, a fost constatat decesul tânărului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

*********************************************

Potrivit ISU Prahova, victima este un băiat de numai 16 ani.

„La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Comarnic, precum și un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean Prahova.

Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, echipajul medical a declarat decesul victimei, un adolescent de 16 ani”, au precizat reprezentanții ISU.

Circumstanțele producerii evenimentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Foto cu caracter ilustrativ