Un bărbat a reclamat la Poliție că ar fi fost tâlhărit, acum câteva zile, de hoțul pe care îl prinsese la ieșirea din magazinul la care asigura paza. Individul prins în fapt l-ar fi agresat pe agentul în cauză.
"La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești Scăeni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că ar fi fost agresat de o persoană cu câteva zile în urmă.
În fapt, în seara zilei de 1 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, un bărbat, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca agent de pază la un supermarket din orașul Boldești, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat în vârstă de 45 de ani.
Din cercetări a reieșit faptul că angajatul l-ar fi surprins pe bărbat având asupra sa mai multe produse și încercând să părăsească incinta magazinului fără a le achita, ocolind zona caselor de marcat.
Astfel, în momentul interceptării, bărbatul de 45 de ani a devenit violent, lovindu-l pe agentul de pază cu pumnii în zona feței, încercând să plece cu produsele sustrase", au relatat reprezentanții IJP Prahova.
PLOIEȘTI: O femeie a rămas fără 1.300 de lei. Hoțul a acționat într-un mijloc de transport în comun
Persoana bănuită a fost reținută pentru 24 de ore și va fi prezentată unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.