Al doilea accident, în două zile, pe str. Bahluiului din Ploiești. O șoferiță beată criță a lovit un autoturism parcat

accident strada bahluiului
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un nou accident a avut loc, joi dimineață, pe str. Bahluiului din Ploiești, zonă în care, marți seară, un motociclist a fost rănit în urma impactului  cu un autoturism. De această dată, în eveniment a fost implicată o singură persoană, o șoferiță care s-ar fi urcat beată la volan.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați prin apel 112, la data de 8 august a.c, în jurul orei 4.45, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au constatat faptul că o femeie de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bahluiului, din municipiu, ar fi acroșat un alt autoturism care se afla parcat.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat IJP Prahova.

Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

 

Image