ISU Prahova a emis, miercuri, un nou mesaj RO-ALERT, avertizând populația din Sinaia și turiștii cu privire la prezența unui urs în zona stațiunii.
Prezența ursului a fost semnalată în zona Castelului Peleș.
Mesajul RO-ALERT a fost transmis după ce, și aseară, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis o astfel de atenționare, informând că un exemplar a fost văzut pe Bd. Ferdinand.
Un echipaj de pompieri și unul SMURD asigură măsurile specifice în zona vizată de alertă.
UPDATE - "Astăzi, în jurul orei 14:30, în urma unui apel telefonic, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova a fost direcționat să intervină în zona apropiată a Castelului Peleș, unde a fost semnalată prezența unei ursoaice cu pui.
Ajunși la locul indicat, jandarmii au procedat la realizarea unui perimetru de siguranță, informarea cetățenilor despre potențialul pericol și îndepărtarea animalelor sălbatice spre zona împădurită.
Totodată, la fața locului, s-a constituit o echipa de intervenție formată din reprezentanți ai autorităților locale cu atribuții în astfel de situații, în vederea localizarea, identificării și relocării exemplarelor de urs, însă din cauza faptului că s-a înnoptat a fost luată hotărârea ca activitatea să se amâne pentru ziua următoare", a anunțat IJJ Prahova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!