Vineri 7 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Secției nr.7 de poliție rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați de către o femeie din comuna Bătrâni cu privire la faptul că, fiica sa, BARBU IOANA PAULA, în vârstă de 12 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Potrivit IJP Prahova, semnalmentele copilei sunt: greutate aproximativ 60 de kg, înălțime aproximativ 1,65 metri, păr negru, lung și drept, ochi căprui, fără semne particulare.
La momentul plecării aceasta purta pantaloni de trening negri cu tăieturi în zona genunchilor, bluză neagră cu imprimeu reprezentând sigla Adidas, geacă de fâș neagră, pantofi negri.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!