Acțiunea din această dimineață a Poliției Locale Ploiești s-a lăsat cu amenzi pentru mai mult de jumătate dintre șoferii verificați.
Acțiunea de joi dimineață a avut loc în zonele Bulevardul București, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gheorghe Grigore Cantacuzino și Depoului, Polițiștii locali au verificat cum se face transportul de marfă și de persoane pe raza municipiului Ploiești.
„În urma verificărilor efectuate în cazul celor 134 de conducători auto opriți pentru control, 75 au fost sancționați contravențional, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 65.500 lei, pentru următoarele abateri constatate:
● Transport de marfă cu autovehicule având masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t, în zonele restricționate, fără a deține autorizație de circulație sau vignetă emisă de Primăria Municipiului Ploiești, ori documente nevalabile pentru perioada, intervalul orar, tonajul, zona sau categoria respectivă;
● Transport de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizație eliberată de municipalitate, utilizarea altor terminale decât cele aprobate, circulația pe trasee neautorizate ori oprirea în alte stații pentru îmbarcarea sau debarcarea călătorilor decât cele stabilite”, precizează reprezentanții Poliției Locale Ploiești.
Amenzi de zeci de mii de lei, în Prahova, la firmele de dezmembrări auto. Controalele au fost cerute de prefect
Sursa foto: Poliția Locală Ploiești


