Angajat al Penitenciarului Ploiești, găsit în incompatibilitate

Angajat al Penitenciarului Ploiești, găsit în incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui angajat al Penitenciarului Ploiești care era funcționar public cu statut special.

Persoana vizată de ancheta inspectorilor ANI este un asistent medical care, “în perioada 01 noiembrie 2017 – 01 noiembrie 2018 a exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de asistent medical în cadrul Penitenciarului Ploiești, județul Prahova, și funcția de asistent medical în cadrul unei societăți comerciale, atribuţiile exercitate ca funcționar public cu statut special fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în cadrul societății comerciale”.

Potrivit unui comunicat al ANI, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia “[…] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. […] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”.

Din informarea transmisă de ANI reiese că persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

 

Image
Image
Image