ARAD. Victimă cu picioarele amputate, în urma unui accident rutier - UPDATE

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a fost solicitat să intervină la un accident rutier care a avut loc între Nădab și Cintei. Pompierii intervin cu un echipaj de descarcere, un echipaj SMURD și elicopterul SMURD, pentru scoaterea din mașină a unei persoane încarcerate.

Potrivit aradon.ro citând Inspectoratul de Poliție Județean Arad, șoferul ar fi pierdut controlul directiei de deplasare într-o curbă la stânga, a intrat în parapetele metalic, care i-a secționat picioarele. A fost preluat de elicopterul SMURD.

Cea de-a doua victimă, pasager în mașină, tot de sex masculin, nu era încarcerată dar a suferit leziuni și a fost preluată de către SMURD și transportată la Unitatea de Primire Urgențe Arad.

UPDATE: Șoferul de 39 de ani, căruia i s-au amputat picioarele, avea permisul de conducere suspendat.
CONFORM SURSEI CITATE, IJP Arad precizează faptul că mașina era urmărită de un echipaj de Poliție, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor: „În ziua de 15 noiembrie a.c., in jurul orei 11:50, un echipaj de poliție al Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, aflându-se într-o acțiune de impunere a respectării legislației rutiere, au procedat la oprirea unui autoturism care se deplasa cu viteza în localitatea Nădab. Autoturismul nu a oprit la semnalele polițiștilor, echipajul pornind în urmărirea acestuia. Pe D.J. 792, la km. 9+700 m, intr-o curbă la stânga, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în șanț. În urma impactului, bărbatul aflat la volan, in vârstă de 39 de ani, a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, unui tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului. Din verificări, a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.”