Avertisment lansat de pompierii prahoveni, după incendiul de vineri dimineață, de la Câmpina. De la ce a izbucnit focul

incendiu câmpina
Sursa foto: ISU Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cercetările derulate în ultimele ore de pompieri, la locul incendiului de la Câmpina, au scos la iveală cauza probabilă a evenimentului.

La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere, au anunțat reprezentanții ISU Prahova.

Focul a afectat două locuințe și o anexă gospodărească.

„În acest context, amintim cetățenilor o serie de reguli pe care trebuie să le respecte pentru a evita astfel de evenimente nefericite:

  •  Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens. 
  •  În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile. 
  •  Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. 
  •  La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului. 
  •  Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.
  • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă)”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.

 

Image