Bărbat de 54 de ani rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul, în Prahova

Bărbat de 54 de ani rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul, în Prahova

Accident pe un câmp din comuna prahoveană Măgureni! Un bărbat care conducea un tractor a fost rănit după ce utilajul agricol s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 14, a anunţat ISU Prahova, care a intervenit la faţa locului cu un echipaj de prim-ajutor şi unul de stingere.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost scos, cu traumatisme în zona lombară, şi transportat de urgenţă la spital. Salvatorii spun că a avut noroc, pentru că au existat mai multe incidente similare în ultimii ani, încheiate tragic pentru conducătorii tractoarelor, care au fost prinşi sub utilajele agricole în momentul în care acestea s-au răsturnat.

(Foto: arhivă)

Image
Image
Image