Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați, luni seară, despre producerea unui accident rutier pe DN1B, în orașul Mizil. Un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani ar fi acroșat un bicicilst.
„Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 22 de ani, care conducea un autoturism, din direcția Ploiești către Buzău, ar fi acroșat un bărbat de 65 de ani care se deplasa pe o bicicletă.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului.
Două șoferițe trase pe dreapta, zilele acestea, pe DN1B, s-au ales cu dosare penale. Au fost oprite din cauza vitezei, dar polițiștii au constatat că aveau și permisele suspendate
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Atât conducătorul auto cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident mortal pe DN73. Un șofer beat criță a lovit un bărbat pe scuter, pe care a încercat să-l depășească