Românii plasaţi în izolare la domiciliu dar care părăsesc locuinţele vor fi plasaţi în carantină instituţionalizată şi, conform unei prevederi incluse în Ordonanţa militară 4, vor fi obligaţi să suporte cheltuielile aferente. La fel, cei care sunt prinşi ieşind fără drept din carantină vor mai sta încă 14 zile carantinaţi şi vor fi obligaţi să suporte cheltuielile. Ordonanţa militară 4 a adus pedepse mult mai aspre şi pentru persoanele care nu respectă interdicţiile anterioare.
"Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în Ordonanţa militară 4.
Ministrul Internelor, Marcel Vela, a explicat duminică, într-o conferinţă de presă, la ce se referă aceste modificări. "Am abordat pe cei care nu respectă condițiile de carantinare și izolare: am stabilit că cei care sunt în izolare la domiciliu, dacă încalcă regulile izolării, intră direct în carantină, cu condiția în care obligatoriu vor suporta toate cheltuielile. Cei care nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantină din momentul depistării, suportând și ei toate cheltuielile aferente carantinării", a declarat ministrul Afacerilor Interne.