BREAZA. Două victime cu arsuri după o explozie urmată de incendiu, duminică după-amiază

incendiu explozie breaza
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Comarnic, alături de cei ai Detașamentului Câmpina, au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Breaza, cartier Nistorești. În sprijin a fost chemat și un echipaj de la Sinaia. Incendiul a izbucnit în urma unei explozii.

„În cel mai scurt timp, la fața locului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar, în sprijin, s-a deplasat SVSU Breaza cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ Prahova. 

Din datele primite de la fața locului, a fost vorba despre o explozie a unei butelii, urmată de incendiu, în urma deflagrației fiind rănite două persoane: o femeie de 69 ani și un bărbat de 45 ani. Ambii prezintă arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Victimele sunt asistate la fața locului de echipajele SMURD și SAJ. 

Pompierii acționează pentru localizarea incendiului, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 70 mp.

Se mai deplasează și o autospecială de la Detașamentul Sinaia”, a informat ISU Prahova.

UPDATE. Cele două victime au suferit arsuri de gradul II la nivelul feței și membrelor superioare. Răniții sunt transportați la spital.

 

Image