Bunuri în valoare de mii de lei ridicate de la adresele șoferilor bănuiți că furau din marfa pe care erau plătiți să o transporte

Polițiștii din Prahova care au efectuat, joi, opt percheziții la Câmpina și în patru comune din județ au ridicat, de la adresele vizate, mai multe bunuri alimentare și nealimentare, cum ar fi produse cosmetice și de îngrijire, produse de curățenie, băuturi alcoolice și non alcoolice, mezeluri și dulciuri, în valoare de peste 7.000 lei.

Descinderile au avut loc în al doilea municipiu al județului, dar și la Drajna, Gherghița, Aluniș și Berceni. Acțiunea a fost organizată în cadrul anchetei derulate într-un dosar privind infracțiuni de furt calificat. Potrivit informațiilor furnizate de IJP Prahova, în perioada martie-iunie a.c., persoanele bănuite, în calitate de conducători auto la diferite societăți comerciale, au efectuat transport de mărfuri, sustrăgând anumite cantități din marfa transportată. De asemenea, au rezultat indicii că bunurile sustrase erau ulterior valorificate în mod direct sau cu ajutorul altor persoane.

Cinci persoane au fost aduse, cu mandat, la audieri.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image
Image