Un tânăr din Măgureni a fost reținut de polițiștii Secției Florești după ce, miercuri seară, în jurul orei 20.00, i-a făcut o vizită fostei iubite, care obținuse ordin de protecție împotriva acestuia. Când l-a văzut la ușa ei, femeia a chemat Poliția.
“La data de 31 august a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii Secției Rurale de Poliție Florești au fost sesizați de către o femeie, din comuna Măgureni despre faptul că, la ușa locuinței sale s-a prezentat fostul concubin, deși pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție.
Din verificări, a rezultat faptul că, la data de 14 iulie a.c., fața de bărbat fusese emis un ordin de protecție care îi interzicea să se apropie la o distanță mai mica de 30 de metri fața de femeie și de locuința acesteia.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, a rezultat faptul că bărbatul și-ar fi amenințat atât fosta concubină, cât și pe actualul concubin al acesteia”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani din comuna Măgureni a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, amenințare și violare de domiciliu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!