Bărbatul care a furat 10 milioane de lei din Poşta Timişoara a fost prins în Italia și urmează să fie extrădat în România

 Poşta Timişoara

Bărbatul care a furat la sfârşitul lunii mai 10 milioane de lei din Sucursala Timişoara a Poştei Române, dat în urmărire internaţională, a fost depistat, marţi, în Italia.

„În urma unei strânse colaborări între Biroul Ataşatului de Afaceri Interne Italia şi Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş, sprijiniţi de Serviciul Central Operativ al Poliţiei Italiene, Squadra Mobile Milano şi Squadra Mobile Pavia, au fost desfăşurate, începând cu data de 1 octombrie, o serie de activităţi operative comune. În urma acestor acţiuni, în această dimineaţă, autorităţile italiene au arestat un cetăţean român, de 37 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare din România pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave”, a transmis marţi IGPR.

Bărbatul este cercetat pentru sustragerea a 10 milioane de lei din incinta unui oficiu poştal din municipiul Timişoara. Potrivti sursei citate, persoana urmărită se ascundea într-un apartament din localitatea Pavia, unde utiliza documente false pentru legitimare.

Potrivit IGPR această operaţiune reprezintă un nou exemplu de cooperare eficientă între structurile de poliţie române şi italiene, în cadrul eforturilor comune de combatere a criminalităţii transfrontaliere şi de aducere în faţa justiţiei a persoanelor care se sustrag răspunderii penale.

Sursă foto ilustrativ, g4media.ro.