Bătaie în miez de noapte, între doi frați din Câmpina. Unul dintre ei a ajuns la spital, iar al doilea a fost reținut

bătaie între frați câmpina

Polițiștii din Câmpina au fost sesizați, duminică, în legătură cu un conflict izbucnit într-o familie din municipiu. Un bărbat a reclamat că, în noaptea respectivă, a fost agresat de propriul frate.

"Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări, stabilindu-se faptul că între cei doi bărbați cu vârstele de 35, respectiv 41 de ani, ambii din municipiu, a izbucnit o altercație în urma unui conflict anterior, bărbatul în vârstă de 36 de ani lovindu-l cu pumnii și picioarele pe cel de 41 de ani.

Persoana vătămată a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la o unitate medicală.

În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive", a anunțat IJP Prahova.

Câmpineanul este violență în familie.